Pete maronii pe piele: cauze, tratamente și sfaturi Categorisit în: Noutati Culoarea pielii este dată de melanocite, celulele care produc melanină, pigmentul natural al pielii. Activitatea mai intensă decât cea obișnuită a melanocitelor și apariția petelor melanice pot fi provocate de: expunerea îndelungată la soare expunerea la substanțe chimice tratamentele medicale cu hormoni scrub-urile puternice Petele maronii de la nivelul pielii nu au nicio legătură, contrar opiniei populare, cu activitatea deficitară a ficatului. Acestea pot apărea ca urmare a situațiilor stresante sau foarte puternice din punct de vedere emoțional. Chloasma (melasma) poate fi provocată și de oscilațiile hormonilor în absenta urmării unui tratament medicamentos. De aceea, unele femei capătă aceste pete maronii în timpul sarcinii, din cauza activității hormonale intense și a dereglării nivelurilor de estrogen și progesteron. Din aceste considerente, femeile sunt mai expuse decât bărbații la apariția petelor melanice. Totodată, trebuie știut că acestea se înmulțesc sau se intensifică odată cu îmbătrânirea. Acest lucru nu are neapărat legătură cu înaintarea în vârstă, ci cu prelungirea perioadelor de expunere la radiațiile solare. Cum putem preveni apariția petelor maronii? folosind creme și loțiuni cu protecție solară completă UVA și UVB renunțând la fumat adoptând un stil de viață sănătos acordând o atenție speciala îngrijirii tenului Care sunt metodele de îndepărtare a petelor maronii? Puteți încerca cosmeticele pentru petele pigmentare, leacurile băbești sau tratamentele moderne precum microneedling-ul pentru a scăpa de aceste pete și a vă redescoperi frumusețea naturala a pielii.